In 2017 am învățat că dragostea este cel mai prețios dar pe care îl poți face altora, dar și ție. După ce ne-am întâlnit cu Ramona și Adrian ne-am adus aminte de o vorba spusă de Pierre Jeanty: ,,Nu vreau să mă opresc din a-mi crea amintiri alături de tine”. Pentru un bărbat solid precum Adrian, ne-am fi așteptat ca momentul pregătirilor să fie plin de viață și să se simtă în largul lui alături de toți prietenii care i-au fost alături și și-au dat silința să îl facă să se relaxeze. Toată lumea cânta și se distra aducând tradițile din ziua nunții mai aproape de obiceiurile pe care le simțim în zilele noastre. Adrian în schimb era cu gândul doar la aleasa inimii lui: Ramona. Ne-am dat seama că parcă nimic nu îi intra în grații și deși avea atâta ajutor în preajma lui simțea nevoia să mai facă el o verificare după fiecare închizătură de nasture. Până să ajungem la Ramona, Adrian a avut emoții cum nu ne așteptam să vedem. Momentul în care a vazut-o pe Ramona ochii lui s-au relaxat. Și pe bună dreptate. Ramona arăta ca într-o poveste cu zâne. Să nu credeți că mireasa a fost mai relaxata. Nici pe departe. Dar s-au întâlnit la mijlocul drumului pavat cu emoții și de atunci doar distracția și voia bună au mai fost în sufletele lor.
După cununia religioasă mirii au organizat o petrecere unde toată lumea a dansat până la ziua. Unul din lucrurile pe care ne place să îl vedem la fiecare petrecere la care mergem este dansul continuu care are loc pe ring. Atunci mirii știu că au organizat o petrecere reușită.
Ramona si Adrian, ne bucurăm că v-am cunoscut și că am luat parte la momentele voastre frumoase. In același timp vă mulțumim că ne-ați arătat că dragostea există și dacă știi să ai grijă de ea, la rândul ei va avea grijă de tine. Vă dorim multă iubire, sănătate și momente pline de zâmbete!
Cu drag, Spune-DA.