Caută notari specializați în contracte pre-nupțiale

Ce trebuie să știi despre contractul prenupțial

Egalitatea în drepturi ca efect al căsătoriei presupune că bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale. Din punct de vedere patrimonial, soţii îşi pot alege setul de reguli care să guverneze relaţiile patrimoniale dintre ei şi dintre ei şi terţi. În România, viitorii soți pot opta pentru unul dintre următoarele trei regimuri matrimoniale pentru gestinarea patrimoniilor: regimul comunității legale (se aplică direct, ori de câte ori soții nu au optat pentru unul dintre celelalte două regimuri), regimul separației de bunuri, sau regimul comunității convenționale.

Contractul prenupțial, acordul antenupțial, sau acordul premarital (denumit în termeni legali, convenție matrimonială), este un instrument legal încheiat între viitorii soți, înainte de legalizarea căsniciei. Contractul prenupțial enumără toate bunurile mobile, cît și datoriile, fiecărei părți, și precizează care sunt drepturile și obligațiile asupra acestora pe parcursul căsniciei, dar și în cazul încheierii acesteia (prin divorț sau în caz de deces). Spune DA și alege unul dintre aceste birouri notariale –, citește recenzii de la alte cupluri, vezi listele de tarife, și contactează notarii preferați.

Întrebări frecvente despre contractele prenupțiale

Contractul prenuptial, sau după denumirea legală – convenția matrimonială – este acordul legal prin care viitorii soți își pot proteja și gestiona mai bine patrimoniile dobândite anterior și după căsătorie, dar și de a se proteja de datoriile celuilalt. Prin încheierea unei convenții matrimoniale viitorii soți pot stabili clar ce anume să împarta și ce anume rămâne proprietate personală, în cazul în care căsătoria încetează, din varii motive. Prin urmare, se recomandă încheierea unui contract prenupțial în cazul în care se dorește o mai mare siguranță și claritate în ceea ce priveste împărțirea bunurilor și datoriilor, în cazul unui divorț.

Convenţia matrimonială, sau contractul prenupțial, așa cum este cunoscut în limbajul uzual, se încheie printr-un înscris autentificat de notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu consimţământul tuturor părţilor, şi având conţinut predeterminat. Prin conținut predeterminat se înțelege un inventar al bunurilor mobile proprii ale soților. Contractul prenupțial se încheie cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua căsătoriei, aceasta urmând să fie depus la oficiul de stare civilă împreună cu actele necesare cununiei civile.

Serviciile notariale aferente întocmirii și autentificării convențiilor matrimoniale pornesc de la 200 lei, plus TVA.

Află mai multe despre contractele prenupțiale și legislația căsătoriei

© 2025 Toate drepturile rezervate.