Căsătoriile par și mai speciale în Moldova, unde tradițiile de nuntă sunt păstrate cu sfințenie. Nu îți poți imagina rânduiala unei nunți în această regiune fără obiceiurile care adaugă emoție dar și haz evenimentului. De la cerutul iertării părinților până la ciorba de potroace, fiecare obicei are rostul său, păstrat și transmis din generație în generație.

Tradiția de dinaintea nunții: cererea iertării

Prima oprire în drumul spre viața în doi este la părinți. Tinerii miri merg să-și ceară iertare pentru toate greșelile copilăriei și tinereții, „greșite cu voie și fără voie”. Acest obicei nu este doar o declarație de responsabilitate, ci și o dovadă de respect față de părinți și o cerere de binecuvântare a viitoarei căsnicii.

Tradiții din ziua nunții: mireasa la fântână

Înainte a pleca spre birerică, miresele din Moldova, însoțite de alai, poposesc la o fântână pentru a scoate apă – fântâna are o simbolistică aparte în tradițiile moldovenești, fiind asociată cu puritatea, norocul și legătura cu natura. În apă se adaugă busuioc, simbol al dragostei și purității. Tradiția mersului miresei la fântână are rolul de aducere a norocului și belșugului în viața ei.

În unele zone din Moldova, apa se aruncă peste casa părintească, pentru binecuvântarea casei și pentru întărirea legăturii dintre mireasă și părinți. De asemenea, se spune că apa scoasă de mireasă din fântână atrage ursitori, așa ca fetele nemăritate sunt stropite ca să grăbească venirea ursitului. 

Tradiții din ziua nunții: bradul mirelui

Simbol al vieții lungi și al vitalității bărbatești, bradul de nuntă se gătește şi se împodobește ca mirele și este jucat în fruntea alaiului mirelui. În mod tradiţional, vârful bradului străpungea un măr, o gutuie sau trecea printr-un colac găurit, simbolizând astfel și uniunea dintre mire şi mireasă. 

În sat, se realiza un steag decorat cu panglici, flori și clopoței. Flăcăii îl purtau în fruntea alaiului.

Tradiții de nuntă: flori în piept

La nunțile din Moldova, florile și ștergarele nu au doar rol de decor; ele arată rolul fiecărui participant la nuntă. Nașii se deosebesc de restul invitaților prin ștergare populare, iar mirii se laudă cu cele mai mari flori din piept. 

În unele sate din Moldova, mirii poartă bancnote prinse în piept, simbolizând prosperitatea în căsnicie. La Bacău, mirii își pun bancnote în pantofi, tot pentru noroc în bani.

În mod tradițional, la pălăria sau căciula mirelui se prindea busuioc, simbol al dragostei și purității. În zilele noastre, busuiocul se prinde în piept, alături de flori și panglici, completând look-ul festiv al mirelui și aducând un plus de protecție divină.

Tradiții de nuntă: Hora mare, Polobocul, Cumătrița și jucatul găinii

O nuntă moldovenească fără dansuri este mâncarea fără sare. De la hora bucovineană până la polobocul și cumătrița, muzica populară și dansurile sunt sufletul petrecerii. 

Alte dansuri moldovenești de nuntă, pe melodii populare, unele chiar cu strigăturile proprii, care însă încep să se piardă din nunțile din Moldova sunt Jocul Zestrei, Busuiocul, De trei ori pe după masă și Nuneasca.

“Jucatul găinii”, când o bucătăreasă dansează cu o găină friptă și împodobită, pe care nașul trebuie să o cumpere,  este de asemenea un dans tot mai rar inclus în programul nunții.

Tradiții de nuntă: furatul miresei

Știați că tradiția cu furatul meresei de la nuntă este întâlnită în majoritatea ţărilor din Centrul şi Estul Europei? La nunțile moldovenești, furatul miresei are loc în jurul miezului nopții, când cavalerul de onoare sau prietenii apropiaţi ai mirilor fură mireasa.

Dacă mireasa a fost furată înainte de miezul nopții, răscumpararea va fi plătită de către naș. Dacă este furată după miezul nopții, când mireasa este în responsabilitatea mirelui, acesta va suporta răscumpărarea. Pentru răscumpărare, prietenii cer de regulă ceva de băut, bani, sau îi cer mirelui să accepte provocări amuzante: să cânte în fața invitaților, să scrie o poezie de dragoste miresei, sau, de ce nu, socrului mic.

Tradiții de nuntă: voalul miresei

În zori, când petrecerea se propie de final, are loc un mic ritual simbolic: voalul miresei este scos de către nașă și înlocuit cu un batic. Mireasa refuză de trei ori baticul, simbolizând dorința ei de a mai rămâne în lumea fetelor nemăritate și refuzul de a renunța la libertatea tinereții. În final, mireasa acceptă baticul,  trecerea de la statutul de fată nemăritată la cel de soție.

Voalul este apoi pus fetei care a prins buchetul și care, conform tradiției, este următoarea fată care se va căsători. Acesta este o datină foarte răspândită, pe care o aflăm și-n tradițiile de nuntă din Muntenia.

Tradiții de după nuntă:ciorba de potroace

Tradiția spune că petrecerea nunții continuă cu o reuniune informală. Invitații se adună pentru a depăna momentele amuzante de la nuntă și pentru a savura ciorba de potroace. Ciorba tradițională de potroace, acră și sărată, plină de zarzavaturi și carne, uneori dreasă cu smântână și gălbenuș, este leacul suprem împotriva oboselii, petrecerilor prea lungi, și chiar și mahmurelii. 

Nunta în Moldova este mai mult decât un eveniment, este o adevărată petrecere a tradițiilor și valorilor de familie. De la simboluri tradiționale la momente care provoacă hohote de râs, fiecare detaliu contribuie la crearea unei atmosfere de neuitat. Așadar, fie că ești din regiune sau doar un invitat curios, pregătește-te să te lași purtat de magia unei nunți moldovenești. 

Numa să nu-ți uiți papucii de joc acasă! 😀

Leave a Comment

© 2025 Toate drepturile rezervate.